November's Newsletter
Penultima lună a anului și finalul primului trimestru, luna noiembrie este un moment de cotitură. La EFI Bucarest, ea a fost plină de activități de tot felul și de pregătiri pentru ceea ce urmează.
Dezvoltarea competențelor de ortografie
În CP, elevii învață să citească folosind o metodă specifică: „codarea”. Fiecare literă și fiecare grup de litere sunt asociate cu sunetul pe care îl produc. Posibilitățile sunt reprezentate sub forma unui arbore, astfel, scrierea fiecărui cuvânt pornind de la pronunție devine o investigație! În CE2, consolidarea cunoștințelor dobândite se realizează prin dezvoltarea unei ușurințe în limba franceză: dictare săptămânală legată de activitățile din clasă, consolidarea vocabularului, studiul poeziilor.
Adunările
Clasele MS/GS, CP, CE1 și CE2 au participat la întâlniri care au avut ca temă consimțământul, sub directa îndrumare a Mariei (în fr., engl. și ro.) Copiii au ascultat mai întâi o poveste, apoi s-au întors în clase pentru a pune în practică conceptele abordate prin ateliere de desen și reflecție.
Așa începe petrecerea
Cu ocazia Zilei Naționale a României, elevii din CM au făcut prezentări despre eroii români din Primul Război Mondial. Toti elevii au putut lăsa mesaje adresate României.
Răsaduri de mici campioni!
Pe un cărucior mic, plantele sunt transportate între clase... Din luna octombrie, elevii de grădiniță au avut grijă de grădina pedagogică mobilă, iar cu ocazia sărbătorii de Sântandrei, proiectul s-a deschis și elevilor de CP și CE1. La ora de română, acestia au semănat grâu și s-au familiarizat cu această tradiție. Câte predicții pentru anul care urmează!
Pe locuri, fiți gata... reciclați!
Tradiție la EFI București: elevii din CE1 au participat la atelierul de upcycling. Primul atelier al anului a fost realizarea de portrete din materiale reciclate. În programul de Crăciun, elevii au putut realiza decorațiuni adorabile din cutii de ouă reciclate pentru a împodobi bradul din clasele lor. Creativitatea nu are limite!
Începe-i viitorul astăzi!
Sunt încă deschise înscrierile pentru anul școlar 2026-2027
